Coaching pentru Performanta si Armonie

Frica, prieten sau dusman?
martie 2008

Mi-e frica sa nu sa nu fac dubla greseala. Numai cand ma gandesc la ce-o sa zica tata... Ce-o sa zica cei de pe margine daca pierd, sau daca o sa joc prost? Ce ma fac daca nu reusesc, ca altceva nu stiu ce sa fac? Sunt numai cateva dintre multele situatii in care unii jucatori de tenis se confrunta cu frica.
Calea spre performanta este presarata cu tot felul de obstacole. Atunci cand reusim, folosim dificultatile pentru a deveni puternici, situatiile infricosatoare pentru a deveni curajosi si problemele pentru a capata intelepciune. Reusim gândind rational, simtind sanatos si actionând adecvat si la momentul potrivit. Putem folosi ceea ce avem pentru a construi ceea ce vrem, sau ne putem plânge ca nu ni se da dea gata.

Frica poate fi un bun motivator

Clarisa juca foarte bine tenis. La 16 ani, avea deja rezultate foarte bune, fiind printre cele mai bune junioare din lume. Reusise gratie talentului, dar mai ales efortului depus, muncind mai mult decat toate fetele cu care era in competitie.
Ce o motiva? Dorinta foarte puternica de a castiga. De multe ori, insa, era nemultumita de sine, iar atunci cand castiga, mai degraba respira usurata pentru ca nu fusese învinsa, în loc sa se bucure pentru victoria obtinuta. În acelasi timp, dupa meci, pastra mai degraba gustul amar al greselilor pe care le facuse în timpul meciului, în locul bucuriei reusitelor.
Pentru Clarisa era din ce in ce mai greu sa gaseasca energia necesara continuarii drumului spre înalta performanta. Rezultatele de exceptie îi aduceau mai multa îngrijorare decat bucurie: Clarisei îi era teama ca nu va reusi sa repete performantele bune în viitor. Aceasta perspectiva era îngrozitoare pentru ea, astfel încât Clarisa muncea si mai mult.
În cazul Clarisei, putem vorbi despre rolul motivator al fricii care a împins-o sa munceasca mult. Totusi, Clarisa nu se bucura de rezultatele ei, fiindu-i din ce in ce mai greu. În plus, îi lipseau clipele de relaxare si bucurie pe care oamenii le traiesc în mod natural cu prietenii.

Am vrut curaj, iar Dumnezeu mi-a oferit frica

Frica i-a ajutat pe stramosii nostri sa supravietuiasca cu mii de ani in urma. Fiindu-le frica de animalele salbatice, ei le evitau si, astfel, ramâneau în viata. În zilele noastre sunt din ce în ce mai putine situatii cand viata ne este pusa în pericol. Cu toate acestea, deseori oamenii normali simt frica si acest lucru poate fi benefic.
Este normal sa simtim o stare disconfortabila de anxietate atunci cand exista „pericolul” esecului, adica de a nu reusi, de a nu obtine aprobarea celorlalti, de a nu ne satisface dorintele, sau de a nu ne atinge obiectivele. Atunci cand nivelul anxietatii este mic, putem vorbi de ingrijorare, iar acest lucru ne poate mobiliza pentru evita „esecul”.
Daca nivelul anxietatii este prea mare, atunci frica ne poate paraliza. În astfel de situatii, oamenii intra în diferite comportamente de evitare, cum ar fi evitari reflexive ca rationalizari, justificari, „nu e vina mea”, „e de la ei” (bate vantul, sare prost, racheta nu e buna, antrenorul nu e bun, e prea cald, e prea frig etc.), sau evitari comportamentale (refuzul de a merge la concurs sau de a juca meci de antrenament, refuzul de a lucra ceea ce provoaca anxietate etc.).
Este foarte important de retinut ca de fiecare data cand evitam sa actionam în prezenta fricii (evident, este vorba de situatiile în care nu exista un pericol real) întarim radacinile acesteia. Altfel spus, într-o situatie asemanatoare vom simti mai intens frica si ne va fi si mai greu sa actionam.

Cum devenim „fricosi”?

Sa presupunem ca dorim foarte mult sa jucam bine tenis, sa ajungem in top, sa devenim faimosi, sa castigam turnee si, de ce nu, bani. Acesta este obiectivul, sa reusim în tenis. Pentru a ne indeplini visul, muncim, ne pregatim, facem efort. Daca vom reusi, lumea ne va iubi. Normal, daca ne gandim ca s-ar putea intampla sa nu reusim, devenim anxiosi.
Acum, in functie de nivelul anxietatii, aceasta ne poate ajuta sau nu în indeplinirea obiectivelor noastre. Daca ne gandim prea mult la „ce o sa se intample daca”, atunci progresul nostru va fi mai dificil.

Curajul inseamna a actiona in prezenta fricii

Singura cale de a deveni curajos este de a accepta frica si de a actiona in prezenta ei. A nu simti frica, nu inseamna curaj, iar uneori acest lucru poate fi o problema. De asemenea, a evita situatiile ce declanseaza frica nu este o solutie, decat, cel mult, de moment.
Anxietatea pe care o resimtim poate fi pusa pe seama multor cauze: drumul spre înalta performanta este foarte dificil, întâlnim persoane care nu ne plac, care ne critica, care râd de noi etc. În acelasi timp, sunt o multime de alte obstacole: drumurile lungi de la un turneu la altul, oboseala, eventualele dificultati materiale, oboseala, durerile corpului si câte si mai câte.

Sunt obstacole care nu pot fi puse la îndoiala; ele exista si, de cele mai multe ori, nu le putem influenta direct. Nu putem, însa, schimba comportamentul oamenilor dupa propriul nostru plac, nu putem influenta vremea, nu putem influenta saritura mingii. Tot ce putem face depinde numai de noi, de modul cum privim toate aceste lucruri, de modul cum percepem comportamentul nedorit al unor oameni, de capacitatea de a accepta vremea asa cum este, sau de disponibilitatea noastra de a ne misca bine pe picioare pentru a fi gata la timp si, daca este cazul, de a reactiona în cazul unei sarituri „proaste” a mingii.
Felul cum actionam este influentat de ceea ce simtim si de cum gandim, iar ce simtim este conditionat de cum gândim si cum actionam. Totodata, gândim în functie de ce simtim si de cum actionam. De aceea, tehnicile de lucru cu frica pe drumul construirii curajului vizeaza în egala masura gândirea, simtirea si actiunea. În plus, fiecare dintre noi privilegiem una dintre cele trei dimensiuni: unii dintre noi percepem lumea gândind mai întâi, altii mai întâi simtim, iar altii preferam actiunea. De aceea, o tehnica are mai multe sanse daca se adreseaza mai întâi preferintei noastre: gândirea, emotia, sau actiunea.
Este bine de precizat inca de la inceput ca putem împarti aceste tehnici în doua mari categorii: tehnici de gestionare a posibilitatilor de moment (in cazul nostru sunt tehnici de distragere a atentiei) si tehnici de dezvoltare.

Uneori, ne doare capul fiindca nu vedem bine

Tehnicile de distragere a atentiei se bazeaza pe faptul ca nu putem sa fim atenti la multe lucruri deodata. Astfel, daca ne concentram atentia asupra elementelor relevante jocului, putem „uita”, cel putin pe moment, de fricile noastre. Aceasta strategie „tine” mai ales daca nivelul anxietatii nu este prea mare, insa, rareori astfel de tehnici duc la construirea curajului.
Tehnicile de distragere a atentiei duc la o buna gestionare a posibilitatilor de moment, asa cum un plan de joc eficient se bazeaza pe folosirea armelor sportivului, neducând însa la dezvoltare, cel putin din punctul de vedere al partilor mai slabe ale jucatorului.
Este ca si cum am lua un paracetamol atunci cand ne doare capul. De cele mai multe, durerea trece, dar nu stim cauza, care ar putea fi, de exemplu, necesitatea schimbarii ochelarilor. Asadar, putem spune ca, uneori, ne doare capul fiindca nu vedem bine...

Bounce-Hit

În cartea Calea Naturala am prezentat cateva tehnici eficiente de distragere a atentiei. Cele mai cunoscute sunt legate de concentrarea atentiei în timpul jocului asupra celui mai relevant obiect: mingea. Putem face acest lucru urmarind santurile acesteia, ne putem imagina traiectoria mingii, sau putem asculta „mingea”. Una dintre cele eficiente tehnici este cunoscuta sub denumirea „bounce-hit” si a fost propusa de Timothy Gallwey in cartea The Inner Game of Tennis aparuta in 1974. În timp ce joci, cauta sa surprinzi cat mai exact doua momenteale traiectoriei mingii care vine de la adversar: momentul cand aceasta atinge solul (bounce) si momentul impactului cu racheta (hit). Poti spune cu voce tare bounce pentru a puncta primul moment si hit pentru al doilea, dar poti folosi orice alte cuvinte monosilabice sau sunete. Daca-i urmarim cu atentie pe marii jucatori si jucatoare, vom observa cum recurg la aceasta tehnica in anumite momente ale meciului. Chiar si aseara, in meciul Dementieva – Schnyder, castigat de rusoaica cu 7-5 6-0, Elena a folosit aceasta tehnica la sfarsitul setului intai si inceputul setului al doilea, reusind sa salveze doua mingi de set si sa depaseasca un moment decisiv.

Concluzie

Frica face parte, fara nici o îndoiala, din conditia umana. Curajul se poate construi actionând în prezenta fricii, nu evitând-o. Îngrijorarea este sanatoasa si este resimtita în numeroase situatii de catre orice persoana normala si responsabila. Îngrijorarea exagerata ce poate duce la panica este nesanatoasa si aproape orice persoana o poate transforma în ingrijorare sanatoasa, daca vrea.